Oscar 2015 : THE GRAND BUDAPEST HOTEL - regia Wes Anderson

Ce as putea spune despre aceasta capodopera cinematografica?

Labirint inepuizabil de subtilitati gingase, de sensibilitati subliminale si de frivolitati simpatice. Un ingenious puzzle de actiuni , stari si personaje fabuloase ce  dinamizeaza permanent povestirea. Filmul are o constructie la prima vedere alambicata, dar atat de cursiva incat devine repede seducatoare pentru spectatorul avizat. Scenele  se infiripa natural, precum notele unei partituri perfecte. Povestile spuse de Wes Anderson surprind intodeauna. Au umor, dar  si o doza importanta de melancolie. Sunt in acelasi timp jucause, vesele,  efervescente, pe cat sunt de nebunesti si imposibile.         

Fictiunea se impleteste insa atat de armonios incat uneori iti doresti sa traiesti in lumea imaginata de Wes. O lume in care personajele depasesc mai mereu obstacole neasteptate, isi urmaresc asiduu scopurile si isi depasesc constant limitele. Dincolo de avalansa de gaguri ce te tine mereu cu zambetul pe buze,  filmul ascunde o complexitate aproape extenuanta la prima vizionare. Descoperim patru momente temporale ce ne transpun tot mai mult in trecut si cinci capitole care se deschid rand pe rand in fata noastra. Suntem parca in fata unor papusi-jucarele rusesti din lemn si asteptam sa descoperim surpriza din ultima. Retraim o istorie trasformata in fictiune nuantata pentru a da contur si sens intrigii. 

Evident ca atrage si modul in care este construit vizual si filmat de Anderson in modul sau atat de personal . Nostalgia si sentimentul indepartarii ireparabile de lumea aristocratiei dau profunzime unui film in care intriga e una de film de actiune, cu un sir de crime ce se cer rezolvate in final. Poate parea un film-noir, dar e cel mai poetic si colorat film-noir. Dinamic, profund, structurat in multiple planuri de interpretare.

Mai presus de orice analiza, Anderson are o originalitate debordanta. El si-a creat in ultimul deceniu un stil inconfundabil, inabordabil pentru unii cinefili, dar atat de admirat de fanii sai. Printre acestia din urma va marturisesc ca ma aflu si eu.Asa cum sunt convins ca sunt si actorii exceptionali care se afla in distributia filmului sau si pe care ma simt obligat sa ii insir aici : Ralph Fiennes,  Adrien  Brody, Bill Murray, Haŕvey Keitel, Edward Norton, Willem Defoe, Jude Law, F.Murray Abraham, Jeff Goldblum, Tom Wilkinson, Tilda Swindon, Saoirse Ronan, Owen Wilson, Mathieu Amalric sau Lea Seydoux. Ce spuneti de asemenea nume? 

OSCAR 2012

The Artist

Sa faci un film alb-negru,mut, in anul 2011, pare la prima vedere o idée perdanta din punct de vedere comercial. In urma cu cateva saptamani, in Liverpool , mai multi tineri au solicitat conducerii cinematografului sa le fie returnat pretul biletului, dupa ce “s-au chinuit” pentru un sfert de ora sa priveasca acest film. Ei au sustinut ca au fost indusi in eroare, nefiind atentionati ca filmul este alb-negru si pe deasupra fara cuvinte. Sunt sigur ca multi, prea multi poate, vor considera acest film o excentricitate fara sens, la fel ca tinerii englezi despre care spuneam mai sus. Si totusi…

Dupa ce am vazut zeci de filme mute si sute de filme alb-negru,cred ca “The Artist” este o excelenta reintoarcere la formele esentiale ale cinematografului, la emotia simpla, purificatoare si plina de farmec a primelor filme. Daca nu am cunoaste cativa dintre actorii ce se reinventeaza in acest film si nu am stii ca a fost realizat in 2011, filmul ar trece fara problem ca o autentica pelicula din anii ’20 ai secolului trecut. Un amestec inedit de comedie, actiune si drama il face acaparator pentru cei ce pot trece peste dificultatea de a forta limitele perceptiei cu care suntem obisnuiti, aceea a sonorului si a culorii. Intr-o lume 3D, a efectelor speciale, a momentelor de tensiune indusa si cautata uneori obstinent, a sexualitatii fara inhibitii, a ideilor putine si fixe, a “ corectitudinii politice”, a deschiderii catre “Bollywood”, filmul lui Michael Hazanavicius contrasteaza profund , total. El reprezinta o forma de reintegrare in epoca “cinema-ului de aur” a studiourilor de la Hollywood, o picatura de stralucire pierduta in era comecialului.

E greu de descris in cateva cuvinte amalgamul de trairi pe care acest film le propune. Miscarea si gesturile actorilor, accentul pus pe sentimentul transmis in mod direct, vizual, fara cuvinte si fara explicatii subliminale, il pot face usor ezoteric pentru spectatorii nedeprinsi cu acest gen. Nu e simplu sa intelegi cu adevarat un film fara cuvinte, ce exploateaza intr-o ora si jumatate de imagini o lume plina de emotii, de suflet, de viata. Filmul mut are profunzime, nu poate fi perceput in mod natural de toti. Pentru cei ce au reusit sa traiasca drama razboiului in “All quiet on the Western Front” al lui Mileston, au ras la “The General” al lui Keaton sau au plans la “The Passion of Joan of Arc” al lui Dreyer, au fost prezenti in lumea din “Metropolis”-ul lui Lang sau a “Crucisatorului Potemkin” al lui Eisenstein, acest film este o minunatie.

“The Artist” candideaza la 10 premii Oscar, inclusiv pentr u cel mai bun film, regie, actor in rol principal ( Jean Dujardin), actrita in rol secundar(Berenice Bejo) si scenariu original.

NOTA FILMULUI: 9,5

Oscar's 2011 « THE KING'S SPEECH » regia:Tom Hooper

La inceput tarziu de secol 21, traditia si conservatorismul Imperiului Britanic se regasesc cu subtilitate si eleganta in « The King’s speech », filmul regizorului Tom Hooper. Pornind de la povestea emotionanta a regelui George al VI-lea ( tatal actualei regine Elisabeth a II-a a Angliei), suntem pusi in fata unei lumi ce recreaza maretia unei epoci glorioase aflata in pragul modernitatii. Ducele de York, Albert, fiul regelui George al V-lea, se afla la mijlocul anilor ’30 in pozitia a doua pentru succesiunea la tronul tatalui sau. Fratele sau mai mare, Edward, urma sa devina rege potrivit traditiei seculare a primului nascut. Cei doi aveau in comun educatia si cultura specifice celei mai vechi case regale a Europei, dar erau foarte deosebiti : Edward- expansiv, rebel, libertin, sarmant, superficial, Albert – timid, corect, formal, familist si mai ales balbait. Defectul de vorbire il va transforma timiditea in complexe puternice, iar frica de a vorbi in public sau la radio devine o stare de permanenta inhibitie. Deznadejdea se amplifica in momentul in care mai multi terapeuti cunoscuti nu il pot ajuta sa depaseasca problema sa. Dupa mai bine de 10 ani de incercari zadarnice, sotia sa il angajeaza pe un obscur terapeut australian , Lionel Logue. Imediat dupa primele progrese reusite prin intermediul lui Logue, Albert se vede pus in situatia de a succede la tron fratelui sau Edward , care abdica in favoarea sa.

Filmul devine astfel un dialog intens intre Colin Firth( Albert, devenit regele George al V-la) si Geoffrey Rush ( profesorul Logue), picmentat cu umor englezesc, dar si certuri intense, dezamagiri si greseli, urmate de iertari si impacari. Cei doi devin prieteni si reusesc sa inteleaga impreuna izvorul problemelor lui Albert.

Filmul incepe cu un discurs sau mai degraba cu incercarea nereusita a lui Albert de a tine un discurs , in 1925 la inchiderea unei expozitii internationale la Londra. Ducele de York provoaca compasiunea publicului. Dificultatile sale de vorbire sunt grave, traumatizante, indeamna la resemnare. Finalul este maiestous. Dupa 14 ani, in 1939, Albert-regele George al VI-lea se adreseaza natiunii anuntand intrarea Imperiului in razboi impotriva Germaniei Naziste. Regele vorbeste cu o claritate uimitoare, greutatile de a rosti cuvintele se transforma de cealalta parte a microfonului in intensitate dramatica si mobilizatoare. Depasind greutatile sale, regele spune natiunii ca si ea poate sa isi depaseasca greutatile viitoare, isi poate regasi forta.

Hooper transforma o poveste de viata , chiar daca referindu-se la familia regala, intr-o lupta cu sinele, o eroica odysee psihologica. E o poveste a datoriei fata de istorie, fata de trecutul unei institutii, fata de puterea de a guverna asupra propriilor defecte pentru a putea conduce un imperiu.

Colin Firth este exceptional in rolul dificil al regelui, sustinut de prestatia marelui Geoffrey Rush. Australianul, castigator al premiului Oscar in urma cu 14 ani, este fara indoiala unul dintre cei mai mari actori ai momentului.

In rolul reginei Elisabeth ( sotia lui Albert) , Helena Bohnam-Carter, calma, empatica, iubitoare. Cei trei actori dau consistenta unui film ce impresioneaza si pe care personal il vad castigator al marelui premiu.

« The King’s Speech » si Colin Firth merita cu siguranta sa castige premiile pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun actor in rol principal.

NOTA FILMULUI : 9,5

Oscar's 2011 « INCEPTION » regia : Christopher Nolan

Poate cel mai original film al anului, « Inception » s-a bucurat de un mare succes de public si critica in 2010.Regizorul Christopher Nolan, englez, fan declarat al marelui Stanley Kubrick, un adept al tehnologiei in film, meticulos, atent la detalii, creaza prin « Inception » cel mai mare succes al sau.

Filmul este o imbinare interesanta de dinamica si inovatie, pornind de la o idee senzationala. Intr-o lume in care mintea umana poate fi influentat prin vis, un grup de profesionisti in aceasta tehnica, au misiunea de a implanta inceputul unei idei care sa schimbe decisiv viziunea despre afaceri a mostenitorului unui imperiu industrial. Dincolo de lupta economica foarte sofisticata intre corporatii, lupta personajului principal –Cobb, interpretat de Leonardo di Caprio este una pur personala. In incercarea de a trai intr-o lume ideala, construita in vis, el si sotia Mal sa au tranformat un univers paralel. Dupa o viata traita in acest fel, femeia ( personaj interpretat de frumoasa Marillon Cotillard) refuza sa se mai intoarca in lumea reala. Confuza si sceptica, ea are nevoie de un impuls, pentru a iesi din vis. Cand Cobb ii implanteaza ideea ca trebuie sa se sinucida pentru a iesi din acea lume, femeia reuseste sa revina in lumea reala. Dar ceea ce e posibil in vis, devine imposibil in realitate. Ceea ce te readuce la viata in vis poate sa te ucida in realitate. Pentru a se trezi era nevoie sa moara in vis. Ideea implantata insa se transforma, devine o obsesie ce creste si pune stapanire pe Mal. Aceasta ramane in continuare prizoniera ideii implantate in mintea ei: lumea in care traieste e ireala si doar prin moarte poate reveni in lumea adevarata. Finalul e tragic. Mal se sinucide sub privirile lui Cobb si il tranforma pe acesta intr-un fugar, cautat de autoritatile americane. Dorinta de a-si revedea copiii il face sa accepte propunerea unui om de afaceri japonez, de a implanta inceputul ideii in mintea rivalului in afaceri. In schimbul reusitei sale, acesta ii promite reintoarcerea in Statele Unite.

Filmul e un spectacol captivant, o actiune cursiva , ce te poarta in mai multe planuri. Uneori trecerile in mai multe etape ale visului sunt uluitoare, te provoaca la interpretari, la schimbari de atitudine. Atmosfera e insufletita si de efecte speciale si de o coloana sonora ce amplifica suspansul. Filmul are intriga, are viata, are personaje deosebite.

Si totusi, « Globurile de Aur » decernate in urma cu cateva zile nu l-au facut remarcat. Categoriile principale la care a fost nominalizat( cel mai bun film, regie si scenariu) au fost castigate de filmul lui Fincher, « The Social Network ».

Este de asteptat ca nici la Oscaruri situatia sa nu se schimbe prea mult pentru « Inception ».

NOTA FILMULUI : 9.

Oscar's 2011 "TRUE GRIT" regia Joel si Ethan Cohen

In 1969, westernul « True Grit » ii aducea lui John Wayne singurul premiu Oscar din lunga sa cariera. Legenda a genului western, impozant si necrutator in rolul serifului Rooster Cogburn, Wayne intruchipa esenta cuceritorului Vestului Salbatic. Dupa mai bine de 40 de ani, fratii Ethan si Joel Cohen, revin in 2010 cu un remake dupa filmul lui H.Hathaway. Incontestabil, fratii Cohen sunt nume care asigura succesul, iar noul « True Grit » nu poate face exceptie. Probabil cel mai bun western de la « The Unforgiven » al lui Clint Eastwood ( premiul Oscar pentru cel mai bun film in 1992), filmul fratilor Cohen pastreaza in mare parte scenariul originalului din ’69.

Jeff Bridges face un rol senzational , intruchipand personajul principal cu un plus de spectaculozitate fata de John Wayne. Rooster Cogburn, un serif violent, alcoolic, dar fermecator prin siguranta si tenacitatea cu care isi urmareste viitoarele victime, apare in viziunea filmului fratilor Cohen mai putin idealizat, mai putin erou. Lui Jeff Bridges rolul ii vine ca o manusa, continuand seria rolurilor sale perfecte din « The Fisher King », « The Big Lebowsky » sau « Wild Heart ». Matt Damon si Josh Brolin contribuie din plin la succesul filmului, la fel ca si tanara actrita Hailee Steinfeld.

Putine remake-uri cinematografice ating succesul filmului original.As indrazni sa spun ca pentru mine « True Grit » este primul exemplu de acest fel. Maiestria regizorilor e prima calitate pentru care acest film este o exceptie de la regula. Fratii Cohen ies din sfera filmelor lor si intra pe taramul unui gen din epoca de aur a Holywood-ului, westernul. Trecerea insa e naturala, plina de gratie si se bazeaza in mod deosebit pe excelenta alegere a actorilor, pe realismul debordant al scenelor si pe forta expresiva a dialogurilor. Scenariul generos potenteaza de asemenea jocul actorilor. In filmul fratilor Cohen asistam la o simbioza intre peisajele Texasului, forta interpretativa a actorilor si frumusetea unei actiuni ce abunda de dialog, suflet, viata si moarte.

O poveste sufocant de ingenios contruita si personaje ce iti raman in minte mult timp dupa vizionarea filmului. Atat. Restul e parerea de rau ca probabil « True Grit » , Jeff Bridges si Fratii Cohen nu vor reusi sa castige premiile.

E greu de crezut ca un remake western poate castiga, e greu de crezut ca Bridges poate repeta reusita din urma cu doi ani ( cand a castigat Oscarul pentru rol principal) . Cat despre regizori, ei au deja un Oscar castigat ( pentru « No country for old men » in 2007) si nu vad cum ar putea sa repete atat de curand acea victorie.

NOTA FILMULUI : 9.

Oscar's 2011 "THE SOCIAL NETWORK" regia: David Fincher

Un film al lui David Fincher, indiferent de subiect, de actori, de succesul de casa, de nominalizari sau de parerile criticilor, merita cu siguranta sa fie vizionat cu atentia acordata marilor cineasti. Fincher este fara indoiala un regizor extraordinar, original si plin de vitalitate creatoare, autor al unor filme precum « Seven », « The Game », « Fight Club », « Zodiac » sau « The Curious Case of Benjamin Button ». Pornind de la acest reper, al regizorului David Fincher, ma asteptam ca mult discutatul « The Social Network » sa aiba toate caracteristicile filmelor sale de pana acum: suspans , ritm alert, flashback-uri ametitoare, personaje spectaculoase, povesti de viata captivante. N-a fost insa deloc asa...

« The Social Network » este un film-biografie, relativ previzibil, cu personaje realiste( firesc, fiind inspirate din realitate), dar monotone si apatice. Filmul dezbate crearea « fenomenului Facebook », cea mai populara retea de socializare pe internet. Actiunea filmului este foarte cursiva si realizarea lui este o mostra de modernitate in cinematografie, Fincher meritand din acest punct de vedere sa fie unul dintre favoritii la Oscarul pentru regie.

Personajul principal, Mark Zuckerberg, ( interpretat de Jesse Eisenberg) student la Harvard , un as al calculatorului, porneste in construirea retelei Facebook, ajutat de ideea unor colegi si ravasit de frustrarile si complexele sale. Parasit de iubita, neacceptat de « fratiile »elitiste si aristocrate ale universitatii Harvard, lipsit de prieteni, el gaseste sprijin in singurul loc unde se simte puternic : in fata calculatorului. Antipatic, afisand o superioritate distructiva atat pentru cei din jur cat mai ales pentru sine, personajul reuseste sa devina miliardar cu pretul indepartarii unicului prieten ( si co-fondator al companiei). Facebook-ul , folosit in prezent de peste 500 de milioane de oameni, ii aduce celebritate si bani, dar in final nu il transforma.

Construit cu rigurozitate atenta si centrat pe ideea genialitatii nascute din neputinta de a interactiona social, filmul are, in opinia mea, meritul de a creea premizele unor dezbateri. Vazut prin prisma unui membru al galaxiei Facebook, te indeamna la o reconfigurare a notiunii de « cont pe facebook ». Daca din furia unui inadaptat am ajuns sa fac parte dintr-o lume virtuala, care de fapt sprijina o socializare fictiva, poate ca a fi in in aceasta retea nu e neaparat o idee foarte buna.

In multimea de intrebari pe care te poate face acest film sa le pui propriei persoane sta forta sa.

In ce ma priveste, il apreciez ca fiind interesant, dar prea putin captivant, lipsit de vitalitatea creatiilor precedente ale lui Fincher. Cea mai mare calitate a filmului ramane pana in final regizorul...

NOTA FILMULUI : 7,5

Oscar's 2011 « BLACK SWAN » regia : Darren Arronofsky

Arronofsky e unul dintre regizorii mei favoriti, asa incat rog sa fie acceptat subiectivismul acestor randuri. In urma cu aproape 10 ani am vazut « Pi », filmul sau de debut. Trecusera cativa ani de cand aparuse, in 1998, dar nu auzisem inca de tanarul regizor care transformase un buget de 60.000 de dolari intr-unul dintre cele mai puternice filme independente. Premiat la festivaluri si bucurandu-se de succes la public, « Pi » a adus si incasari importante. Claustofob si intunecat, antrenand obsesia paranoica a personajului principal intr-un carusel febril de emotii si stari conflictuale, filmul lui Darren Arronofsky m-a transformat instant intr-un fan al acestuia. Ulterior, am apreciat ca pe o capodopera a metamorfozei umane« Reqviem for a dream » si ca pe un film de o rara frumusete stilistica si ideatica ( dar foarte putin apreciat de public si critica) « The Fountain ». Desi cel mai mare succes l-a avut cu « The Wrestler » ( marele premiu la Venezia in 2008), raman la ideea ca celelalte trei sunt esentiale pentru viziunea creativa a lui Arronofsky.

Indiscutabil « Black Swan » marcheaza momentul maturizarii depline a regizorului, o excelenta combinatie de drama psihologica si thriller horror, construita meticulos si spectacular, accentuand personajul principal care detine un adevarat monopol asupra actiunii. Fidel viziunii sale cu privire la personaje diforme psihic, cu angoase si frustrari existentiale, dar care devin atragatoare pentru spectator, Arronofsky transforma un personaj ce poate fi catalogat la inceput ca fiind banal – o balerina a unui balet din New York, timida si complexata, intr-un reper al luptei pentru atingerea perfectiunii in arta.

Filmul are toate ingredientele necesare pentru a deveni premiat : o ideea interesanta, o realizare superba, un personaj principal senzational interpretat de Natalie Portman, imagine si montaj moderne, inovatoare, precum si o coloana sonora ce imbina clasicismul acordurilor lui Tchaikowski cu ritmurile muzicii lui Clint Mansell si a celor de la The Chemical Brothers.

Totusi, dupa parerea mea ( obiectiva de data aceastaa ) « Black Swan » imi pare foarte putin accesibil acestui stil « politicaly correct » care s-a instaurat in ultimii ani la decernarea Oscarurilor. Mai degraba imi pare un film de arta ce ar putea avea succes in Europa, unde inca cinematografia se bazeaza pe spiritualitatea genurilor cinematografice si nu pe abundenta de actiune, actualitate politica si efecte tehnice ca in Statele Unite.

Personal, imi doresc pentru Arronofski si Natalie Portman premiile pentru regie si pentru cea mai buna actrita in rol principal, ceea ce imi pare in acest moment posibil si realizabil.

NOTA FILMULUI : 9.