Intr-o discutie cu un bun prieten, acesta imi spunea ca exista filme de la care, citind cronici sau modul in care erau cotate in diferite topuri, se asteapta la foarte mult si care nu ii ofera in final, dupa vizionare, ocazia sa se declare pe deplin multumit. Dimpotriva, altele, despre care nu cunoaste foarte multe inainte de a le vedea sau care nu sunt creditate foarte bine, il surprind deseori ca fiind filme remarcabile, mult peste asteptarile sale. Desi corect pana la un anumit punct, rationamentul sau nu mentioneaza si al treilea grup de filme, anume cele ce te implinesc total, desi nu te surprind cu nimic, fiind exact asa cum te asteptai sa fie.
In urma cu cativa ani imi facusem o lista de filme greu de gasit pe dvd-uri sau pe internet si pe care mi-as fi dorit sa le vad. Cu fiecare an lista suferea transformari, intrucat pasiunea mea pentru cinema ducea la gasirea mai repede sau mai tarziu a filmelor din lista si fireasca lor vizionare. Si totusi, unul dintre acestea ramanea pe lista « neagra » a filmelor foarte greu de gasit : « The best intention » regizat de Bille August in 1992.
Desi este printre putinii regizori care au triumfat de doua ori la Cannes ( a doua oara chiar cu acest film superb), danezul Bille August este doar pe jumatate creatorul filmului. Al doilea, scenaristul, era creatorul profund al emotionantei, dar in acelasi timp complexei povesti de dragoste ce este descrisa in film.
In Uppsala, un mare oras al Suediei, la sfarsitul ultimului deceniu din secolul XX, un tanar student la teologie, Henrik, viziteaza familia prietenului sau Ernst. Desi prieteni, diferentele de clasa sociala sunt mari : Henrik, crescut cu greu de mama sa, locuieste intr-o camera saracacioasa dintr-un bloc vechi, in timp ce Ernst face parte dintr-o familie numeroasa, foarte unita si extrem de bogata.
Anna, sora mai mica a lui Ernst, plina de gingasie si delicatete, ii atrage imediat atentia tanarului student. Henrik observa insa faptul ca familia fetei o rasfata, fiind tratata de toata lumea ca o mica printesa. Atractia dintre cei doi insa este evidenta , iar filmul o descrie insinuant, mai degraba vizual, prin scene care se apleaca asupra schimburilor de priviri si gesturilor inocente. Era totusi perioada « La Belle Epoque » , ani ai romantismului curtenitor, ai unei bune-cuviinte politicoase, ai mesajelor in cerneala. Idila celor doi are insa si oprelisti. In primul rand atitudinea mai degraba retinuta a tatalui fetei si total dezaprobatoare a mamei acestei, cei doi dorind pentru mezina un barbat care sa se plieze pe stilul de viata in care aceasta crescuse. In al doilea rand, faptul ca Henrik avea deja o logodnica, Frida. Diferentele intre cele doua tinere se suprapun perfect peste diferentele de clasa sociala din care fac parte. Anna este bogata si educata, mereu in centrul atentiei, ispititoare prin naturaletea sa adolescentina, plina de feminitate si senzualitate. Frida este o tanara saraca, dar echilibrata si pragmatica. Henrik ii marturiseste Annei ca este logodit, iar relatia lor pare sa sfarseasca inainte de a incepe.
Totusi, la scurt timp atractia celor doi indragostiti devine mai puternica decat piedicile din calea relatiei lor. Henrik isi asculta inima si se apropie din nou de Anna. Mama Annei, principalul « inamic » , ii explica insa clar tanarului intr-o discutie lamuritoare ca diferentele dintre el si Anna nu pot fi depasite. Orgoliul lui Henrik nu poate suporta atitudinea dispretuitoare a femeii bogate, dornica sa isi vada fata maritata cu un om bogat si nu cu un viitor pastor de tara. Cei doi se despart din nou, parca mai abrupt ca prima oara.
La scurt timp, logodnica lui Henrik ii cere Annei sa se intalneasca. Cele doua tinere, aflate fata in fata, discuta usor stanjenite despre omul pe care il iubesc amandoua. Frida, intelegatoare si corecta, punand deasupra fericirii ei fericirea lui Henrik, ii marturiseste Annei ca acesta o iubeste si ii cere acesteia sa il iubeasca la randul ei. Dragostea Fridei, sacrificiul ei si remarca « nu poti sa te impotrivesti sentimentelor » induioseaza prin simplitate si intelepciune. De cealalta parte, Anna nu stie cum sa raspunda gestului Fridei si prefera sa ramana tacuta si uimita de aceasta turnura neasteptata.
Imediat dupa aceasta intalnire Anna se imbolnaveste de tuberculoza, iar mama sa se vede obligata din nou sa se impotriveasca relatiei. Aceasta il trimite pe fratele ei cu un mesaj fictiv din partea Annei, transmitandu-i lui Henrik sa o uite si sa nu incerce sa o mai caute.
Aici ma opresc din a continua relatarea celor ce se intampla in film. Sper insa ca v-am facut curiosi si dornici sa il vizionati.
Ceea ce am aratat pana acum este doar o prima ora din cele trei cat dureaza acest film care pastreaza amprenta autorului scenariului. Un scurt dialog din film, sublim prin profunzimea lui calda, plina de speranta poate fi o ultima invitatie la a-l viziona :
« -Esti diferita...
-Si tu...
-Esti mai frumoasa...
-Tu pari mai trist...
-Mi-e dor de tine...
-Acum sunt aici, Henrik...
-Adevarat... ?
-Da, adevarat...sunt aici. »
Si am uitat sa spun ceva. Filmul se inspira dintr-o relatie reala. Oamenii care au stat la baza personajelor au existat cu adevarat, au trait si au iubit cu adevarat. Sunt parintii scenaristului . Numele lui : Ingmar Bergman.
PS. MULTUMESC, EMMA! ...( CA NU AI UITAT DE ACEST FILM PE CARE NU O SA-L UIT NICI EU) .
