"Regizorul este un om, deci are idei. El este si un artist, deci are si imaginatie. Chiar daca sunt bune sau rele, am impresia ca am o multime de povestiri de spus. Iar lucrurile pe care le vad si le traiesc, se transforma in alte noi povestiri" ( Michelangelo Antonioni)"Antonioni e unul dintre cei mai interesanti creatori de film" ( Akira Kurosawa- cel mai mare regizor japonez)
Filme vazute: L’avventura(1960) * , La Notte (1961) * Il Desserto Rosso (1964) * Blow-Up (1966) * Zabrieski Point(1970) * Al di la delle nuvole (1995, co-regizor Wim Wenders).
OBIECTIV : Antonioni s-a bucurat de aprecierea la festivalurile europene de film, dar si de un public numeros atat in Europa cat si in Statele unite ( mai ales cu filmul sau din 1966, « Blow-Up »).
A castigat Marele Premiu la Berlin ( 1961), Marele Premiu la Cannes (1967) si premiul special al juriului la Cannes ( 1960, 1962 ), Leul de Aur la Venezia (1964) si premiul Fipresci ( 1964 si 1995) si premiul pentru intreaga cariera la Venezia (1983).
De asemenea a castigat in 1995 un premiu Oscar pentru intreaga cariera.
SUBIECTIV : Pentru mine, Antonioni este constiinta filosofica a cinematografiei italiene, un desavarsit creator de imagini si de viziuni sufletesti, un rebel al filmului, neinteles acum 50 de ani si redescoperit astazi.
Adesea criticat pentru modul sau de a filma, dar apreciat in mod aproape unanim pentru esentiala sa contributie in istoria filmului, cineastul italian Michelangelo Antonioni este dupa parerea mea varianta latina a suedezului Ingmar Bergman. Cei doi s-au respectat unul pe celalalt, dar au criticat fiecare parti ale filmografiei celuilalt. Cu toate acestea, cei doi au gandit si au creat la fel de intens filmul, i-au dat viata prin convingerile lor lipsite de compromisuri.
Revendicandu-se pe drept cuvant la inceputul carierei ca reprezentant important al neo-realismului italian ( alaturi de Rosselini, De Sica sau Visconti), Antonioni s-a facut remarcat in deceniul al 7-lea al secolului trecut prin 6 filme care il reprezinta in totalitate, fiind primul italian care a reusit sa regizeze cu succes atat in Europa , cat si in Statele Unite.
Filmele lui, drame psihologice, incarcate de everfescente existentiale, de rumori launtrice si taceri abisale il apropie dupa parerea mea de Bergman. La fel ca si predilectia spre o anumita actrita ( Monica Vitti in cazul sau, Liv Ullman la Bergman) si spre investigatia emotionala a relatiilor interumane.
Totusi, originalitatea lui Antonioni as spune ca o depaseste pe cea a lui Bergman. Italianul e unic prin modalitatile de exprimare artistica : scene foarte lungi, prin care cauta obsedant sa spuna tot ce se poate spune despre o anumita imagine sau un anumit sentiment, goluri de dialog- minute de silentiozitate in care gesturile si mimica devin pionii principali, folosirea accentuata a culorilor puternice si a luminii naturale in simbioza cu starea personajelor.
Personajele filmelor sale sunt cuprinse in aparenta de emotii difuze, par atrase mereu de distractii, petreceri, pasiuni trecatoare , iar eforturile lor se indreapta mereu spre lucruri superficiale. In contradictie cu aceasta exteriorizare frivola, se regaseste o lume profunda, a gesturilor, a privirilor si a atingerilor, a gandurilor nerostite.
Unii critici au apreciat filmele sale ca fiind plictisitoare, lipsite de o actiune cursiva, de dialoguri interesante. Regizorii mai tineri, de la Kubrick la Werner si Tarkovski l-au considerat insa un deschizator de drumuri in arta cinematografica.
Indiferent insa de laudele unora sau de contestarea altora, Michelangelo Antonioni ramane un remarcabil cineast, recunoscut unanim drept unul dintre cei mai mari regizori ai istoriei filmului.
OBIECTIV : Antonioni s-a bucurat de aprecierea la festivalurile europene de film, dar si de un public numeros atat in Europa cat si in Statele unite ( mai ales cu filmul sau din 1966, « Blow-Up »).
A castigat Marele Premiu la Berlin ( 1961), Marele Premiu la Cannes (1967) si premiul special al juriului la Cannes ( 1960, 1962 ), Leul de Aur la Venezia (1964) si premiul Fipresci ( 1964 si 1995) si premiul pentru intreaga cariera la Venezia (1983).
De asemenea a castigat in 1995 un premiu Oscar pentru intreaga cariera.
SUBIECTIV : Pentru mine, Antonioni este constiinta filosofica a cinematografiei italiene, un desavarsit creator de imagini si de viziuni sufletesti, un rebel al filmului, neinteles acum 50 de ani si redescoperit astazi.
Adesea criticat pentru modul sau de a filma, dar apreciat in mod aproape unanim pentru esentiala sa contributie in istoria filmului, cineastul italian Michelangelo Antonioni este dupa parerea mea varianta latina a suedezului Ingmar Bergman. Cei doi s-au respectat unul pe celalalt, dar au criticat fiecare parti ale filmografiei celuilalt. Cu toate acestea, cei doi au gandit si au creat la fel de intens filmul, i-au dat viata prin convingerile lor lipsite de compromisuri.
Revendicandu-se pe drept cuvant la inceputul carierei ca reprezentant important al neo-realismului italian ( alaturi de Rosselini, De Sica sau Visconti), Antonioni s-a facut remarcat in deceniul al 7-lea al secolului trecut prin 6 filme care il reprezinta in totalitate, fiind primul italian care a reusit sa regizeze cu succes atat in Europa , cat si in Statele Unite.
Filmele lui, drame psihologice, incarcate de everfescente existentiale, de rumori launtrice si taceri abisale il apropie dupa parerea mea de Bergman. La fel ca si predilectia spre o anumita actrita ( Monica Vitti in cazul sau, Liv Ullman la Bergman) si spre investigatia emotionala a relatiilor interumane.
Totusi, originalitatea lui Antonioni as spune ca o depaseste pe cea a lui Bergman. Italianul e unic prin modalitatile de exprimare artistica : scene foarte lungi, prin care cauta obsedant sa spuna tot ce se poate spune despre o anumita imagine sau un anumit sentiment, goluri de dialog- minute de silentiozitate in care gesturile si mimica devin pionii principali, folosirea accentuata a culorilor puternice si a luminii naturale in simbioza cu starea personajelor.
Personajele filmelor sale sunt cuprinse in aparenta de emotii difuze, par atrase mereu de distractii, petreceri, pasiuni trecatoare , iar eforturile lor se indreapta mereu spre lucruri superficiale. In contradictie cu aceasta exteriorizare frivola, se regaseste o lume profunda, a gesturilor, a privirilor si a atingerilor, a gandurilor nerostite.
Unii critici au apreciat filmele sale ca fiind plictisitoare, lipsite de o actiune cursiva, de dialoguri interesante. Regizorii mai tineri, de la Kubrick la Werner si Tarkovski l-au considerat insa un deschizator de drumuri in arta cinematografica.
Indiferent insa de laudele unora sau de contestarea altora, Michelangelo Antonioni ramane un remarcabil cineast, recunoscut unanim drept unul dintre cei mai mari regizori ai istoriei filmului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu