“Ceea ce ofera acum Hollywood-ul e otrava pura. In secolul al xx-lea acolo era un loc al artei adevarate, locul in care se pastra idealismul acestei lumi. Apoi, ca orice loc maret, a decazut. In cel mai rau mod cu putinta.” (Emir Kusturica)

Filme vazute: When Father Was Away on Business (1984) * Time of the Gypsies (1988) * Arizona Dream (1993) * Underground (1995) * Black Cat, White Cat (1998) * Maradona par Kusturica (2008).

OBIECTIV: Emir Kusturica e cel mai mare regizor sarb din istoria cinematografiei. A castigat Marele premiu la Cannes ( 1985 si 1995), premiul Fipresci ( 1981, 1985) premiul pentru regie la Cannes ( 1988), Premiul Cesar ( 2005), Marele Premiu la Venezia (1981) si Ursul de Argint la Berlin (1993).

SUBIECTIV: Cand am vazut pentru prima oara un film al lui Kusturica (“ Underground”, in 1998) am fost pur si simplu hipnotizat de forta mesajului sau, de coeziunea artistica dintre imagine, cuvant si simbol. Prin Emir Kusturica cinematografia din Balcani reuseste sa castige o lume intreaga, pastrand insa pentru noi, cei de aici, un plus de savoare. Fiindca doar un balcanic poate intelege cu adevarat sufletul filmelor lui Kusturica, curat si rebel totodata, uimitor prin profunzime, generos prin inteligenta umorului si prin forta sentimentelor.
La filmele lui Kusturica se rade cu lacrimi si se plange zambind. Se traieste o viata paralela, necunoscuta pana atunci. Palpitante prin actiuni si structura, creatiile regizorului sarb impresioneaza prin emotia pe care finalurile o revarsa in inimile spectatorului.
Personajele sunt complexe. Au umor , dar si o adancime a firii, a trairii. Sunt cand cuprinse de extazuri frenetice, cand de pasiuni incandescente. Filmul lui Kusturica e o simfonie pentru inima si minte, mereu intortocheat si neverosimil, mereu nestatornic si involburat.
In spatele realitatii filmul lui Kusturica ascunde alegorii istorice si politice, interventii mistice si supranaturale. Umorul are ceva din Chaplin, atmosfera suprarealista ceva din Bunuel sau Tarkovski, constructia realista ceva din De Sica sau Visconti. Peste toate insa se suprapune personalitatea regizorala si viziunea cu totul originala a balcanicului Emir. Charismatice si onirice, pline de nerv si de puls, operele genialului sarb se insinueaza precum un fluviu inconjurat de munti inzapeziti si paduri de brad spre marea din ochii privitorilor.
Filmele lui Kusturica abunda de miscare, de cantec, de lumina, dar ascund si drame, neputinte, deliruri. Ele ne impartasesc povesti despre viata si moarte, despre iubire si ura, despre realitate si visare, despre razboi si pace.
Dincolo de film insa Kusturica este pentru mine nu doar un regizor extraordinar. E mult mai mult. E ultimul iugoslav si cel dintai dintre sarbi.

MICHELANGELO ANTONIONI

"Regizorul este un om, deci are idei. El este si un artist, deci are si imaginatie. Chiar daca sunt bune sau rele, am impresia ca am o multime de povestiri de spus. Iar lucrurile pe care le vad si le traiesc, se transforma in alte noi povestiri" ( Michelangelo Antonioni)

"Antonioni e unul dintre cei mai interesanti creatori de film" ( Akira Kurosawa- cel mai mare regizor japonez)

Filme vazute: L’avventura(1960) * , La Notte (1961) * Il Desserto Rosso (1964) * Blow-Up (1966) * Zabrieski Point(1970) * Al di la delle nuvole (1995, co-regizor Wim Wenders).

OBIECTIV : Antonioni s-a bucurat de aprecierea la festivalurile europene de film, dar si de un public numeros atat in Europa cat si in Statele unite ( mai ales cu filmul sau din 1966, « Blow-Up »).
A castigat Marele Premiu la Berlin ( 1961), Marele Premiu la Cannes (1967) si premiul special al juriului la Cannes ( 1960, 1962 ), Leul de Aur la Venezia (1964) si premiul Fipresci ( 1964 si 1995) si premiul pentru intreaga cariera la Venezia (1983).
De asemenea a castigat in 1995 un premiu Oscar pentru intreaga cariera.

SUBIECTIV : Pentru mine, Antonioni este constiinta filosofica a cinematografiei italiene, un desavarsit creator de imagini si de viziuni sufletesti, un rebel al filmului, neinteles acum 50 de ani si redescoperit astazi.
Adesea criticat pentru modul sau de a filma, dar apreciat in mod aproape unanim pentru esentiala sa contributie in istoria filmului, cineastul italian Michelangelo Antonioni este dupa parerea mea varianta latina a suedezului Ingmar Bergman. Cei doi s-au respectat unul pe celalalt, dar au criticat fiecare parti ale filmografiei celuilalt. Cu toate acestea, cei doi au gandit si au creat la fel de intens filmul, i-au dat viata prin convingerile lor lipsite de compromisuri.
Revendicandu-se pe drept cuvant la inceputul carierei ca reprezentant important al neo-realismului italian ( alaturi de Rosselini, De Sica sau Visconti), Antonioni s-a facut remarcat in deceniul al 7-lea al secolului trecut prin 6 filme care il reprezinta in totalitate, fiind primul italian care a reusit sa regizeze cu succes atat in Europa , cat si in Statele Unite.
Filmele lui, drame psihologice, incarcate de everfescente existentiale, de rumori launtrice si taceri abisale il apropie dupa parerea mea de Bergman. La fel ca si predilectia spre o anumita actrita ( Monica Vitti in cazul sau, Liv Ullman la Bergman) si spre investigatia emotionala a relatiilor interumane.
Totusi, originalitatea lui Antonioni as spune ca o depaseste pe cea a lui Bergman. Italianul e unic prin modalitatile de exprimare artistica : scene foarte lungi, prin care cauta obsedant sa spuna tot ce se poate spune despre o anumita imagine sau un anumit sentiment, goluri de dialog- minute de silentiozitate in care gesturile si mimica devin pionii principali, folosirea accentuata a culorilor puternice si a luminii naturale in simbioza cu starea personajelor.
Personajele filmelor sale sunt cuprinse in aparenta de emotii difuze, par atrase mereu de distractii, petreceri, pasiuni trecatoare , iar eforturile lor se indreapta mereu spre lucruri superficiale. In contradictie cu aceasta exteriorizare frivola, se regaseste o lume profunda, a gesturilor, a privirilor si a atingerilor, a gandurilor nerostite.
Unii critici au apreciat filmele sale ca fiind plictisitoare, lipsite de o actiune cursiva, de dialoguri interesante. Regizorii mai tineri, de la Kubrick la Werner si Tarkovski l-au considerat insa un deschizator de drumuri in arta cinematografica.
Indiferent insa de laudele unora sau de contestarea altora, Michelangelo Antonioni ramane un remarcabil cineast, recunoscut unanim drept unul dintre cei mai mari regizori ai istoriei filmului.

JOEL & ETHAN COHEN

“Este usor sa ofensezi oamenii. Filmele noastre sunt pline de lucruri care nu sunt pe gustul oricui.” (Ethan Cohen)

Filme vazute: Blood Simple(1984), Barton Fink (1991) * Fargo (1996) * The Big Lebowski (1998) * O Brother, Where Art Thou? (2000) * The Ladykillers (2004) * No Country for Old Men (2007) * Burn After Reading (2008).

OBIECTIV: Fratii Cohen sunt printre cei mai premiati regizori, scenaristi si producatori ai ultimilor 3 decenii, cu peste 70 de premii la festivalurile internationale de film. Au castigat premiul Oscar pentru regie ( 2008) scenariu ( 1996 si 2008) si pentru cel mai bun film ( 2008), Marele Premiu la Cannes ( 1991) si Premiul pentru regie la Cannes ( 1991, 1996, 2001) , Globul de Aur pentru scenariu (2007) si premiul BAFTA pentru regie (2007). Numerosi actori prin rolurile facute in filmele lor ,au castigat de asemenea premii la aceste festivaluri.

SUBIECTIV: Cunoscuti in lumea filmului ca “Fratii Cohen”, Joel si Ethan formeaza impreuna prototipul ideal al regizorului-autor. Fiind in acelasi timp producatori ai operelor si excelenti scenaristi, fratii Cohen sunt in mod cert recunoscuti de critici si public printre inovatorii ultimilor 30 de ani ai cinematografiei.
Ciudate, excentrice, pline de vitalitate artistica, filmele marca –fratii Cohen sunt povesti ce te acapareaza, te fac sa devii imediat fan al “regizorului cu doua capete” ( cum sunt adesea numiti cei doi Cohen).
Originalitatea creative a fratilor Cohen se imbina perfect cu o sumedenie de stereotipuri pe care le intalnim frecvent in filmele lor, o expresie des intalnita tuturor “autorilor” adevarati ai filmului.
Filmele se desfasoara mereu intr-o locatie si un timp clar, definit chiar de la inceput. Situatile se desfasoara alert si se suprapun unor evenimente adeseori violente sau hilare. Personajele sunt ciudate , dar pastreaza o foarte mare doza de realism, iar dialogurile sunt pline de umor-negru si de ironie inteligenta. Banii sunt aproape un personaj principal al filmelor fratilor Cohen si se afla in centrul motivatiilor actiunii, iar violenta extrema se insinueaza perfect in desfasurarea povestirilor.
Ceea ce e cu siguranta un atuu al acestor filme este faptul ca spectatorul nu se poate plictisi traind alaturi de personajele celor doi. Muzica joaca de asemenea un rol esential in productiile Cohen, iar tehnicile de filmare intregesc distinctia de originalitate prin care se remarca opera lor.
La fel ca si alti mari regizori , fratii Cohen creeaza un univers usor de perceput ca atare de cei ce le sunt fani, iar anumiti actori sunt prezenti des in filmele lor (Steve Buscemi, Frances McDormand, George Clooney, John Turturo sau John Goodman), lucru ce aprofundeaza ideea de “filme de autor”.
Remarcabil este in acelasi timp faptul ca filmele Cohen se bucura nu doar de o recunoastere unanima din partea criticii americane si europene, dar si de succese in box-office. Arta fratilor Cohen este alaturata astfel spiritului commercial al lumii moderne, spectatorii de toate varstele, mai mult sau mai putin avizati, bucurandu-se din plin de povestirile acestor filme. Dar daca filmele comerciale pot avea si sensuri subliminale, profunde, acest lucru e pe deplin realizabil in prezent doar prin operele fratilor Cohen. Iar acest lucru ii face cu adevarat speciali.