Oscar's 2011 « THE KING'S SPEECH » regia:Tom Hooper

La inceput tarziu de secol 21, traditia si conservatorismul Imperiului Britanic se regasesc cu subtilitate si eleganta in « The King’s speech », filmul regizorului Tom Hooper. Pornind de la povestea emotionanta a regelui George al VI-lea ( tatal actualei regine Elisabeth a II-a a Angliei), suntem pusi in fata unei lumi ce recreaza maretia unei epoci glorioase aflata in pragul modernitatii. Ducele de York, Albert, fiul regelui George al V-lea, se afla la mijlocul anilor ’30 in pozitia a doua pentru succesiunea la tronul tatalui sau. Fratele sau mai mare, Edward, urma sa devina rege potrivit traditiei seculare a primului nascut. Cei doi aveau in comun educatia si cultura specifice celei mai vechi case regale a Europei, dar erau foarte deosebiti : Edward- expansiv, rebel, libertin, sarmant, superficial, Albert – timid, corect, formal, familist si mai ales balbait. Defectul de vorbire il va transforma timiditea in complexe puternice, iar frica de a vorbi in public sau la radio devine o stare de permanenta inhibitie. Deznadejdea se amplifica in momentul in care mai multi terapeuti cunoscuti nu il pot ajuta sa depaseasca problema sa. Dupa mai bine de 10 ani de incercari zadarnice, sotia sa il angajeaza pe un obscur terapeut australian , Lionel Logue. Imediat dupa primele progrese reusite prin intermediul lui Logue, Albert se vede pus in situatia de a succede la tron fratelui sau Edward , care abdica in favoarea sa.

Filmul devine astfel un dialog intens intre Colin Firth( Albert, devenit regele George al V-la) si Geoffrey Rush ( profesorul Logue), picmentat cu umor englezesc, dar si certuri intense, dezamagiri si greseli, urmate de iertari si impacari. Cei doi devin prieteni si reusesc sa inteleaga impreuna izvorul problemelor lui Albert.

Filmul incepe cu un discurs sau mai degraba cu incercarea nereusita a lui Albert de a tine un discurs , in 1925 la inchiderea unei expozitii internationale la Londra. Ducele de York provoaca compasiunea publicului. Dificultatile sale de vorbire sunt grave, traumatizante, indeamna la resemnare. Finalul este maiestous. Dupa 14 ani, in 1939, Albert-regele George al VI-lea se adreseaza natiunii anuntand intrarea Imperiului in razboi impotriva Germaniei Naziste. Regele vorbeste cu o claritate uimitoare, greutatile de a rosti cuvintele se transforma de cealalta parte a microfonului in intensitate dramatica si mobilizatoare. Depasind greutatile sale, regele spune natiunii ca si ea poate sa isi depaseasca greutatile viitoare, isi poate regasi forta.

Hooper transforma o poveste de viata , chiar daca referindu-se la familia regala, intr-o lupta cu sinele, o eroica odysee psihologica. E o poveste a datoriei fata de istorie, fata de trecutul unei institutii, fata de puterea de a guverna asupra propriilor defecte pentru a putea conduce un imperiu.

Colin Firth este exceptional in rolul dificil al regelui, sustinut de prestatia marelui Geoffrey Rush. Australianul, castigator al premiului Oscar in urma cu 14 ani, este fara indoiala unul dintre cei mai mari actori ai momentului.

In rolul reginei Elisabeth ( sotia lui Albert) , Helena Bohnam-Carter, calma, empatica, iubitoare. Cei trei actori dau consistenta unui film ce impresioneaza si pe care personal il vad castigator al marelui premiu.

« The King’s Speech » si Colin Firth merita cu siguranta sa castige premiile pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun actor in rol principal.

NOTA FILMULUI : 9,5

Oscar's 2011 « INCEPTION » regia : Christopher Nolan

Poate cel mai original film al anului, « Inception » s-a bucurat de un mare succes de public si critica in 2010.Regizorul Christopher Nolan, englez, fan declarat al marelui Stanley Kubrick, un adept al tehnologiei in film, meticulos, atent la detalii, creaza prin « Inception » cel mai mare succes al sau.

Filmul este o imbinare interesanta de dinamica si inovatie, pornind de la o idee senzationala. Intr-o lume in care mintea umana poate fi influentat prin vis, un grup de profesionisti in aceasta tehnica, au misiunea de a implanta inceputul unei idei care sa schimbe decisiv viziunea despre afaceri a mostenitorului unui imperiu industrial. Dincolo de lupta economica foarte sofisticata intre corporatii, lupta personajului principal –Cobb, interpretat de Leonardo di Caprio este una pur personala. In incercarea de a trai intr-o lume ideala, construita in vis, el si sotia Mal sa au tranformat un univers paralel. Dupa o viata traita in acest fel, femeia ( personaj interpretat de frumoasa Marillon Cotillard) refuza sa se mai intoarca in lumea reala. Confuza si sceptica, ea are nevoie de un impuls, pentru a iesi din vis. Cand Cobb ii implanteaza ideea ca trebuie sa se sinucida pentru a iesi din acea lume, femeia reuseste sa revina in lumea reala. Dar ceea ce e posibil in vis, devine imposibil in realitate. Ceea ce te readuce la viata in vis poate sa te ucida in realitate. Pentru a se trezi era nevoie sa moara in vis. Ideea implantata insa se transforma, devine o obsesie ce creste si pune stapanire pe Mal. Aceasta ramane in continuare prizoniera ideii implantate in mintea ei: lumea in care traieste e ireala si doar prin moarte poate reveni in lumea adevarata. Finalul e tragic. Mal se sinucide sub privirile lui Cobb si il tranforma pe acesta intr-un fugar, cautat de autoritatile americane. Dorinta de a-si revedea copiii il face sa accepte propunerea unui om de afaceri japonez, de a implanta inceputul ideii in mintea rivalului in afaceri. In schimbul reusitei sale, acesta ii promite reintoarcerea in Statele Unite.

Filmul e un spectacol captivant, o actiune cursiva , ce te poarta in mai multe planuri. Uneori trecerile in mai multe etape ale visului sunt uluitoare, te provoaca la interpretari, la schimbari de atitudine. Atmosfera e insufletita si de efecte speciale si de o coloana sonora ce amplifica suspansul. Filmul are intriga, are viata, are personaje deosebite.

Si totusi, « Globurile de Aur » decernate in urma cu cateva zile nu l-au facut remarcat. Categoriile principale la care a fost nominalizat( cel mai bun film, regie si scenariu) au fost castigate de filmul lui Fincher, « The Social Network ».

Este de asteptat ca nici la Oscaruri situatia sa nu se schimbe prea mult pentru « Inception ».

NOTA FILMULUI : 9.

Oscar's 2011 "TRUE GRIT" regia Joel si Ethan Cohen

In 1969, westernul « True Grit » ii aducea lui John Wayne singurul premiu Oscar din lunga sa cariera. Legenda a genului western, impozant si necrutator in rolul serifului Rooster Cogburn, Wayne intruchipa esenta cuceritorului Vestului Salbatic. Dupa mai bine de 40 de ani, fratii Ethan si Joel Cohen, revin in 2010 cu un remake dupa filmul lui H.Hathaway. Incontestabil, fratii Cohen sunt nume care asigura succesul, iar noul « True Grit » nu poate face exceptie. Probabil cel mai bun western de la « The Unforgiven » al lui Clint Eastwood ( premiul Oscar pentru cel mai bun film in 1992), filmul fratilor Cohen pastreaza in mare parte scenariul originalului din ’69.

Jeff Bridges face un rol senzational , intruchipand personajul principal cu un plus de spectaculozitate fata de John Wayne. Rooster Cogburn, un serif violent, alcoolic, dar fermecator prin siguranta si tenacitatea cu care isi urmareste viitoarele victime, apare in viziunea filmului fratilor Cohen mai putin idealizat, mai putin erou. Lui Jeff Bridges rolul ii vine ca o manusa, continuand seria rolurilor sale perfecte din « The Fisher King », « The Big Lebowsky » sau « Wild Heart ». Matt Damon si Josh Brolin contribuie din plin la succesul filmului, la fel ca si tanara actrita Hailee Steinfeld.

Putine remake-uri cinematografice ating succesul filmului original.As indrazni sa spun ca pentru mine « True Grit » este primul exemplu de acest fel. Maiestria regizorilor e prima calitate pentru care acest film este o exceptie de la regula. Fratii Cohen ies din sfera filmelor lor si intra pe taramul unui gen din epoca de aur a Holywood-ului, westernul. Trecerea insa e naturala, plina de gratie si se bazeaza in mod deosebit pe excelenta alegere a actorilor, pe realismul debordant al scenelor si pe forta expresiva a dialogurilor. Scenariul generos potenteaza de asemenea jocul actorilor. In filmul fratilor Cohen asistam la o simbioza intre peisajele Texasului, forta interpretativa a actorilor si frumusetea unei actiuni ce abunda de dialog, suflet, viata si moarte.

O poveste sufocant de ingenios contruita si personaje ce iti raman in minte mult timp dupa vizionarea filmului. Atat. Restul e parerea de rau ca probabil « True Grit » , Jeff Bridges si Fratii Cohen nu vor reusi sa castige premiile.

E greu de crezut ca un remake western poate castiga, e greu de crezut ca Bridges poate repeta reusita din urma cu doi ani ( cand a castigat Oscarul pentru rol principal) . Cat despre regizori, ei au deja un Oscar castigat ( pentru « No country for old men » in 2007) si nu vad cum ar putea sa repete atat de curand acea victorie.

NOTA FILMULUI : 9.

Oscar's 2011 "THE SOCIAL NETWORK" regia: David Fincher

Un film al lui David Fincher, indiferent de subiect, de actori, de succesul de casa, de nominalizari sau de parerile criticilor, merita cu siguranta sa fie vizionat cu atentia acordata marilor cineasti. Fincher este fara indoiala un regizor extraordinar, original si plin de vitalitate creatoare, autor al unor filme precum « Seven », « The Game », « Fight Club », « Zodiac » sau « The Curious Case of Benjamin Button ». Pornind de la acest reper, al regizorului David Fincher, ma asteptam ca mult discutatul « The Social Network » sa aiba toate caracteristicile filmelor sale de pana acum: suspans , ritm alert, flashback-uri ametitoare, personaje spectaculoase, povesti de viata captivante. N-a fost insa deloc asa...

« The Social Network » este un film-biografie, relativ previzibil, cu personaje realiste( firesc, fiind inspirate din realitate), dar monotone si apatice. Filmul dezbate crearea « fenomenului Facebook », cea mai populara retea de socializare pe internet. Actiunea filmului este foarte cursiva si realizarea lui este o mostra de modernitate in cinematografie, Fincher meritand din acest punct de vedere sa fie unul dintre favoritii la Oscarul pentru regie.

Personajul principal, Mark Zuckerberg, ( interpretat de Jesse Eisenberg) student la Harvard , un as al calculatorului, porneste in construirea retelei Facebook, ajutat de ideea unor colegi si ravasit de frustrarile si complexele sale. Parasit de iubita, neacceptat de « fratiile »elitiste si aristocrate ale universitatii Harvard, lipsit de prieteni, el gaseste sprijin in singurul loc unde se simte puternic : in fata calculatorului. Antipatic, afisand o superioritate distructiva atat pentru cei din jur cat mai ales pentru sine, personajul reuseste sa devina miliardar cu pretul indepartarii unicului prieten ( si co-fondator al companiei). Facebook-ul , folosit in prezent de peste 500 de milioane de oameni, ii aduce celebritate si bani, dar in final nu il transforma.

Construit cu rigurozitate atenta si centrat pe ideea genialitatii nascute din neputinta de a interactiona social, filmul are, in opinia mea, meritul de a creea premizele unor dezbateri. Vazut prin prisma unui membru al galaxiei Facebook, te indeamna la o reconfigurare a notiunii de « cont pe facebook ». Daca din furia unui inadaptat am ajuns sa fac parte dintr-o lume virtuala, care de fapt sprijina o socializare fictiva, poate ca a fi in in aceasta retea nu e neaparat o idee foarte buna.

In multimea de intrebari pe care te poate face acest film sa le pui propriei persoane sta forta sa.

In ce ma priveste, il apreciez ca fiind interesant, dar prea putin captivant, lipsit de vitalitatea creatiilor precedente ale lui Fincher. Cea mai mare calitate a filmului ramane pana in final regizorul...

NOTA FILMULUI : 7,5

Oscar's 2011 « BLACK SWAN » regia : Darren Arronofsky

Arronofsky e unul dintre regizorii mei favoriti, asa incat rog sa fie acceptat subiectivismul acestor randuri. In urma cu aproape 10 ani am vazut « Pi », filmul sau de debut. Trecusera cativa ani de cand aparuse, in 1998, dar nu auzisem inca de tanarul regizor care transformase un buget de 60.000 de dolari intr-unul dintre cele mai puternice filme independente. Premiat la festivaluri si bucurandu-se de succes la public, « Pi » a adus si incasari importante. Claustofob si intunecat, antrenand obsesia paranoica a personajului principal intr-un carusel febril de emotii si stari conflictuale, filmul lui Darren Arronofsky m-a transformat instant intr-un fan al acestuia. Ulterior, am apreciat ca pe o capodopera a metamorfozei umane« Reqviem for a dream » si ca pe un film de o rara frumusete stilistica si ideatica ( dar foarte putin apreciat de public si critica) « The Fountain ». Desi cel mai mare succes l-a avut cu « The Wrestler » ( marele premiu la Venezia in 2008), raman la ideea ca celelalte trei sunt esentiale pentru viziunea creativa a lui Arronofsky.

Indiscutabil « Black Swan » marcheaza momentul maturizarii depline a regizorului, o excelenta combinatie de drama psihologica si thriller horror, construita meticulos si spectacular, accentuand personajul principal care detine un adevarat monopol asupra actiunii. Fidel viziunii sale cu privire la personaje diforme psihic, cu angoase si frustrari existentiale, dar care devin atragatoare pentru spectator, Arronofsky transforma un personaj ce poate fi catalogat la inceput ca fiind banal – o balerina a unui balet din New York, timida si complexata, intr-un reper al luptei pentru atingerea perfectiunii in arta.

Filmul are toate ingredientele necesare pentru a deveni premiat : o ideea interesanta, o realizare superba, un personaj principal senzational interpretat de Natalie Portman, imagine si montaj moderne, inovatoare, precum si o coloana sonora ce imbina clasicismul acordurilor lui Tchaikowski cu ritmurile muzicii lui Clint Mansell si a celor de la The Chemical Brothers.

Totusi, dupa parerea mea ( obiectiva de data aceastaa ) « Black Swan » imi pare foarte putin accesibil acestui stil « politicaly correct » care s-a instaurat in ultimii ani la decernarea Oscarurilor. Mai degraba imi pare un film de arta ce ar putea avea succes in Europa, unde inca cinematografia se bazeaza pe spiritualitatea genurilor cinematografice si nu pe abundenta de actiune, actualitate politica si efecte tehnice ca in Statele Unite.

Personal, imi doresc pentru Arronofski si Natalie Portman premiile pentru regie si pentru cea mai buna actrita in rol principal, ceea ce imi pare in acest moment posibil si realizabil.

NOTA FILMULUI : 9.

CLINT EASTWOOD

"Cei mai multi isi vor aminti de mine in cel mai bun caz pentru filmele in care am jucat personaje dure. Ceea ce nu e neaparat rau. Dar vor fi si unii, mai putini, care ma vor pastra in memoria lor pentru celelalte filme, unde am riscat. Cel putin asa imi place sa cred."(Clint Eastwood)

Filme vazute : Unforgiven (1991) * Absolute Power (1997) * Midnight in the Garden of Good and Evil (1997) * Space Cowboys (2000) * Mystic River (2003) * Million Dollar Baby (2004) * Flags of our Fathers (2006) * Letters from Iwo Jima (2006) * Changeling (2008) * Gran Torino (2008) * Invictus (2009).

OBIECTIV : Clint Eastwood este unul dintre cei mai premiati regizori ai ultimilor doua decenii. A fost nominalizat pentru premiul Oscar pentru regie in 2003 si 2006 si l-a castigat in alte randuri , in 1993 si 2004. De asemenea a castigat de trei ori Globul de Aur ( 1989, 1993, 2005). In anul 1996 a primit Premiul pentru intreaga cariera din partea Academiei Americane de Film, iar 10 ani mai tarziu Premiul de Excelenta in Film din partea Academiei Britanice de Teatru si Film. In Europa a castigat premiul pentru regie la Cannes (2003) si Premiul Special pentru intreaga cariera (2008) , premiul Cesar ( 1989, 1996, 2004, 2006, 2010) si premiul David di Donatello ( 2005, 2009). In anul 2000 a fost premiat cu Leul de Aur pentru intreaga cariera la Venezia.

SUBIECTIV : Pentru cei ce prefera filmele « comerciale » Clint Eastwood este mai degraba actorul din interesantele « spaghetti-westerns » ale lui Sergio Leone din anii ’60 sau din seria politista « Dirty Harry » din anii ’70. Cu figura sa inconfundabila, privirea dura, de un albastru metalizat, vocea joasa si prezenta longilina, Clint devenise un actor cu un fantastic succes de box-office, un star-icon al Americii. In spatele carierei de actor insa se cladea una mai profunda, mai importanta pentru istoria cinematografiei : cea de regizor si producator. Aproape 20 de ani, Eastwood a crescut constant ca regizor, ajungand in finalul anilor ’80 sa aiba chiar nominalizari la Cannes. Prin « Unforgiven » insa Eastwood intra in 1993 in galeria marilor regizori. Au urmat, rand pe rand creatii care au consolidat prezenta sa in randurile autorilor de legenda ai istoriei filmului.

Clint Eastwood are ceva din fiecare mare regizor american si totusi ramane original cu fiecare film al sau. Nu prezinta stereotipurile artistice specifice ale « autorilor » de genul Lynch, Tarantino sau Cohen si nici prestanta comerciala a unor Scorsese sau Stone. Este insa undeva la mijlocul distantei ce-i separa pe acestia. Rafinat in gasirea subiectelor, intransigent in privinta modului de a lucra, gasind mereu ca e mai important sa te pliezi pe genul filmului si al actiunii decat pe o anumita constanta stilistica, Eastwood se remarca printr-o simplitate aproape aroganta. Filmele lui Eastwood invita la a fi vazute de oricine, intelese de oricine, acceptate de publicul larg. Nu sunt pretentioase intelectual sau emotional, dar sunt exemple de elabolare atenta, minutioasa, riguroasa. Eastwood creaza personaje puternice, pilduitoare, care se zbat spre tinte precise. De la batranii « cowboys » din Unforgiven pana la puternica luptatoare din « Million Dollar Baby » si de la personajele din opera dubla « Leeters from Iwo Jima/Flags of our Fathers » , pana la presedintele de culoare al Africii de Sud Nelson Mandela, excelent interpretat de Morgan Freeman in « Invictus » . Mai mult decat actiunea in sine, filmele lui Eastwood se apleaca asupra destinelor, asupra vietilor interioare, iar asta le face cu adevarat spectaculoase din punct de vedere artistic. Eastwood pastreaza o atenta apropiere de un anumit gen de actiune, de intriga si de personaj-erou. Probabil ultimul western autentic « Unforgiven » are stil si forta, la fel ca marile capodopere ale genului din anii ’40-’50. Intriga este insa una aproape politista, un lait-motiv foarte indragit de regizorul american si la care revine si in « Midnight in the Garden of Good and Evil », « Mystic River » si « Changeling ». Eastwood isi rezerva mereu roluri emblematice, deseori principale in productiile sale, roluri pe care le transforma in puncte de atractie ale operelor sale. Este atras de personaje mai degraba introvertite, care cauta sa uite trecutul, mereu aflate intr-o lupta interioara cu greselile lor si cu regretul de a nu le mai putea schimba.

Modul revitalizant in care Clint Eastwood revine cu fiecare film al sau la valorile autentice ale vechiului cinematograf hollywoodian, autenticitatea dezarmanta a modului sau de a asigura dozele optime de realism si idealism in productiile sale si puterea fantastica de a descoperi sensuri moralizatoare il fac unul dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor. Mereu altul si totusi mereu el.

Filmul lunii: DEN GODA VILJAN (The Best Intentions) de Bille August

Intr-o discutie cu un bun prieten, acesta imi spunea ca exista filme de la care, citind cronici sau modul in care erau cotate in diferite topuri, se asteapta la foarte mult si care nu ii ofera in final, dupa vizionare, ocazia sa se declare pe deplin multumit. Dimpotriva, altele, despre care nu cunoaste foarte multe inainte de a le vedea sau care nu sunt creditate foarte bine, il surprind deseori ca fiind filme remarcabile, mult peste asteptarile sale. Desi corect pana la un anumit punct, rationamentul sau nu mentioneaza si al treilea grup de filme, anume cele ce te implinesc total, desi nu te surprind cu nimic, fiind exact asa cum te asteptai sa fie.

In urma cu cativa ani imi facusem o lista de filme greu de gasit pe dvd-uri sau pe internet si pe care mi-as fi dorit sa le vad. Cu fiecare an lista suferea transformari, intrucat pasiunea mea pentru cinema ducea la gasirea mai repede sau mai tarziu a filmelor din lista si fireasca lor vizionare. Si totusi, unul dintre acestea ramanea pe lista « neagra » a filmelor foarte greu de gasit : « The best intention » regizat de Bille August in 1992.

Desi este printre putinii regizori care au triumfat de doua ori la Cannes ( a doua oara chiar cu acest film superb), danezul Bille August este doar pe jumatate creatorul filmului. Al doilea, scenaristul, era creatorul profund al emotionantei, dar in acelasi timp complexei povesti de dragoste ce este descrisa in film.

In Uppsala, un mare oras al Suediei, la sfarsitul ultimului deceniu din secolul XX, un tanar student la teologie, Henrik, viziteaza familia prietenului sau Ernst. Desi prieteni, diferentele de clasa sociala sunt mari : Henrik, crescut cu greu de mama sa, locuieste intr-o camera saracacioasa dintr-un bloc vechi, in timp ce Ernst face parte dintr-o familie numeroasa, foarte unita si extrem de bogata.

Anna, sora mai mica a lui Ernst, plina de gingasie si delicatete, ii atrage imediat atentia tanarului student. Henrik observa insa faptul ca familia fetei o rasfata, fiind tratata de toata lumea ca o mica printesa. Atractia dintre cei doi insa este evidenta , iar filmul o descrie insinuant, mai degraba vizual, prin scene care se apleaca asupra schimburilor de priviri si gesturilor inocente. Era totusi perioada « La Belle Epoque » , ani ai romantismului curtenitor, ai unei bune-cuviinte politicoase, ai mesajelor in cerneala. Idila celor doi are insa si oprelisti. In primul rand atitudinea mai degraba retinuta a tatalui fetei si total dezaprobatoare a mamei acestei, cei doi dorind pentru mezina un barbat care sa se plieze pe stilul de viata in care aceasta crescuse. In al doilea rand, faptul ca Henrik avea deja o logodnica, Frida. Diferentele intre cele doua tinere se suprapun perfect peste diferentele de clasa sociala din care fac parte. Anna este bogata si educata, mereu in centrul atentiei, ispititoare prin naturaletea sa adolescentina, plina de feminitate si senzualitate. Frida este o tanara saraca, dar echilibrata si pragmatica. Henrik ii marturiseste Annei ca este logodit, iar relatia lor pare sa sfarseasca inainte de a incepe.

Totusi, la scurt timp atractia celor doi indragostiti devine mai puternica decat piedicile din calea relatiei lor. Henrik isi asculta inima si se apropie din nou de Anna. Mama Annei, principalul « inamic » , ii explica insa clar tanarului intr-o discutie lamuritoare ca diferentele dintre el si Anna nu pot fi depasite. Orgoliul lui Henrik nu poate suporta atitudinea dispretuitoare a femeii bogate, dornica sa isi vada fata maritata cu un om bogat si nu cu un viitor pastor de tara. Cei doi se despart din nou, parca mai abrupt ca prima oara.

La scurt timp, logodnica lui Henrik ii cere Annei sa se intalneasca. Cele doua tinere, aflate fata in fata, discuta usor stanjenite despre omul pe care il iubesc amandoua. Frida, intelegatoare si corecta, punand deasupra fericirii ei fericirea lui Henrik, ii marturiseste Annei ca acesta o iubeste si ii cere acesteia sa il iubeasca la randul ei. Dragostea Fridei, sacrificiul ei si remarca « nu poti sa te impotrivesti sentimentelor » induioseaza prin simplitate si intelepciune. De cealalta parte, Anna nu stie cum sa raspunda gestului Fridei si prefera sa ramana tacuta si uimita de aceasta turnura neasteptata.

Imediat dupa aceasta intalnire Anna se imbolnaveste de tuberculoza, iar mama sa se vede obligata din nou sa se impotriveasca relatiei. Aceasta il trimite pe fratele ei cu un mesaj fictiv din partea Annei, transmitandu-i lui Henrik sa o uite si sa nu incerce sa o mai caute.

Aici ma opresc din a continua relatarea celor ce se intampla in film. Sper insa ca v-am facut curiosi si dornici sa il vizionati.

Ceea ce am aratat pana acum este doar o prima ora din cele trei cat dureaza acest film care pastreaza amprenta autorului scenariului. Un scurt dialog din film, sublim prin profunzimea lui calda, plina de speranta poate fi o ultima invitatie la a-l viziona :

« -Esti diferita...

-Si tu...

-Esti mai frumoasa...

-Tu pari mai trist...

-Mi-e dor de tine...

-Acum sunt aici, Henrik...

-Adevarat... ?

-Da, adevarat...sunt aici. »

Si am uitat sa spun ceva. Filmul se inspira dintr-o relatie reala. Oamenii care au stat la baza personajelor au existat cu adevarat, au trait si au iubit cu adevarat. Sunt parintii scenaristului . Numele lui : Ingmar Bergman.

PS. MULTUMESC, EMMA! ...( CA NU AI UITAT DE ACEST FILM PE CARE NU O SA-L UIT NICI EU) .